Florin Chilian - Oameni singuri - Autistul, nu-l mai goniti pe Brancusi! video free download

Libertatea, cea mai sigură puşcărie!

Autor: FLORIN CHILIAN - 9 noiembrie 2009

"- Caut prieteni... Ce înseamnă «a îm­blânzi»?, zise micul prinţ, care nu renunţa niciodată la o întrebare... - E un lucru de mult dat uitării, zise vulpea. Înseamnă «a-ţi crea legături»... - A-ţi crea legături? - Desigur, zise vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume..." (Antoine de Saint-Exupéry - Micul Prinţ)

Ce mai contemporani am şi eu!...

Mări de singurătăţi... Mări de pustiu însingurat... Priviri rătăcite în gol. Demult, ochii erau oglinda a ceva ce a rămas numai o amintire... Zâmbete instant însuşite prea firesc, absorbite în obraji de spaimele zilei ca o piele a pielii înşişi. Măşti atât de mult purtate, că nu mai pot fi scoase ori şterse de pe chipuri.

Nu mai văd oameni trişti. Nu mai văd de mul­tă vreme oameni fericiţi. N-am mai auzit de ceva timp un râs normal de om sănătos. Nici de lacrimi nu mai avem vreme. Nimeni nu mai plânge.

Nimic din ce ar trebui să ne definească nu mai există. Toate emoţiile, toate sentimentele, toate visele, toate aspiraţiile, toate prieteniile, toate iubirile, amintirile şi speranţele... Toate astea şi încă multe altele care ne fac să fim oameni sunt considerate slăbiciuni nedemne de animalele sociale perfecte ce trebuie să ne devenim pentru a reuşi în viaţă.

Ascunse undeva într-un colţ uitat al privirii se mai uită la noi cum ne uităm noi pe noi înşine, cum uităm noi de noi înşine.

A uita... Verbul ăsta a fost inventat pentru a susţine sensul rămânerii, şi nu al risipirii! Când te uiţi, o parte din tine rămâne acolo unde te uiţi. Nu mai avem permisiunea de a fi personali. Nu mai avem nimic. Nici o bucurie, nici o tristeţe, nici o lacrimă, nici un surâs nu mai avem de dăruit, doar dăm. A, da... nu costă nimic, a dărui însă... Nu ne mai putem permite să ne uităm, trebuie să funcţionăm perfect în social. De aceea am inventat verbul a privi. A privi este impersonal, nu ne implică cu nimic la nici un nivel emoţional şi cu verbul ăsta vedem. Nici asta nu mai ştim... Ce mai contemporani am şi eu!

Libertate - Ne cerem, ne urlăm libertatea de la toţi şi mai ales de la noi înşine. Nici o legătură nu se mai naşte între oameni. Fără conflicte emoţionale! Emoţia te pune în risc şi atunci poţi pierde totul, dar care "tot"?! Nu mai suntem nimic de demult, de prea demult. Identităţi de plastic, bani de plastic, vise plastifiate la rândul lor în pa­radisul de plastic al vacanţelor de plastic...

Legături, punţi către oameni... Nu ne putem permite!

Toate poveştile lumii au fost scrise şi rescrise demult, de tare demult deja...

Nu mai suntem oameni de multă vreme, suntem PET-uri pe marginea unui drum de nicăieri spre niciunde. Nici măcar ai cuiva nu ne putem permite să fim. Un pet, un animăluţ de companie, creează legături şi nu ne putem lăsa îmblânziţi. E prea riscant şi nimeni nu a reuşit vreodată.

Libertate, independenţă, neimplicare... Amintirea durerii şi frica de aceasta ca de amintirea unei dorinţe împlinite prea curând şi prea crunt. Gândul perfid al unei vinovăţii asumate tai­nic dintr-o copilărie nevinovată... Remuşcări... Vanitate... Orgoliul că eşti mai puternic decât Dumnezeu şi că tu ai decis atunci, demult, soarta acelor oameni... Însingurare... Libertate-independenţă-frică-singurătate... Vieţi trecute pe lângă... Ce mai contemporani am şi eu!

De mult prea multe ori principiile nu sunt altceva decât un refugiu decent pentru câinii turbaţi ai fricilor noastre, al spaimelor din trecut, din tot ce "a fost odată" ca o poveste de care ştii, de care ai aflat sau, mai rău, la care ai asistat trăind-o. Groaza din faţa lui a fi asumată ca pricipiu de viaţă.

A dărui nu mai există de mult, implică asumare, implicare şi responsabilitate. Egocentrare... ce cuvânt greşit înţeles. Nuanţe de sensuri ale jumătăţilor de sferă dintr-o altă poveste de demult.

Să nu crezi niciodată în principii mai mult decât în oameni! Libertatea este cea mai sigură puşcărie!

Găseşti acest articol aici: http://www.jurnalul.ro/miscarea-de-rezistenta/libertatea-cea-mai-sigura-puscarie-526627.htm