S-a nascut in 1942 in satul Baldana (jud. Ilfov), Toni Iordache a urmat traditia muzicala a familiei sale (tatal sau canta la tambal si ambii unchi cantau la vioara), incepand sa cante la tambal din 1946. In copilarie, studiaza tambalul mic (si ulterior tambalul de concert) cu Dumitru Marinescu "Mitica" Ciuciu, preluand de la acesta cunoasterea notelor muzicale si preferinta pentru includerea in repertoriul sau si a unor variatiuni concertante pe diferite teme muzicale folclorice. In 1954 castiga un concurs pentru ocuparea unui post de tambalist si este angajat la orchestra Radio.
In 1958 castiga medalia de aur la "Welt Jugend Feier" in Viena, iar in 1960 este solicitat si ulterior angajat de orchestra "Ciocarlia". Intre 1960 si 1969, impreuna cu orchestra "Ciocarlia" are concerte in toata tara, dar si un turneu in Londra si unul la Moscova. In 1968 castiga medalia de aur la "Festivalul Tinerilor Muzicieni" la Sofia.
In 1969, mergand la un turneu la Paris impreuna cu Ghoerghe Zamfir si taraful sau, renunta la contractul sau cu orchestra "Ciocarlia" si, incepand cu 1970, colaboreaza numai cu taraful mic condus de naistul Gheorghe Zamfir, cu care ajunge in Berlin si in Budapesta, pana la sfarsitul vietii. Colaboreaza in 1973 cu orchestra de muzica simfonica NHK Orchestra, din Tokyo, si interpreteaza in Japonia, ca invitat, suita "Hary Janos" pentru tambal a lui Zoltan Kodaly. Moare in 1987.
Stil: Caracteristic pentru tehnica de interpretare a lui Toni Iordache este maniera sa libera si usoara de a folosi toate notele instrumentului, folosirea cu maiestrie a pedalei (ce ii permitea sa obtina timbre foarte rafinate) si loviturile sale alternative, rapide si exacte (ce amintesc de sunetul clavecinului), la o viteza incredibila (la un concert din 1975 de la Paris a inregistrat 25 de lovituri pe secunda).
Iordache lovea seturi intregi de game, arpegii, folosind si efecte de "polifonie ascunsa", toate acestea precedand sau acompaniind "umplerea" melodiei de baza, al carei sunet este completat de appogiaturi, mordanti si rotiri. Astfel, destul de frecvent, melodia principala - ce pare la inceput adevaratul "subiect" - devine gradual un fel de "pretext" pentru a-si demonstra virtuozitatea prin variatiuni imbogatite prin ornamente ce le urmeaza, al caror scop este de a umple spatiul sonor ramas gol al melodiei.
Acest procedeu este folosit deseori de Iordache, in special in melodiile lente, al caror ritm este relativ "liber". Totusi, cand interpreteaza o melodie lenta, el foloseste, prin contrast, efecte "vocale", scotand sunete mai lungi prin "sustinerea" tremolourilor ce devin din ce in ce mai rapide.
Dupa cum spunea Iordache insusi: "tehnica tambalului nu implica numai viteza, ci si o buna atingere, o buna interpretare, multa inventivitate si foarte multa inspiratie".
Piesa de fata: inregistrare din 1962, orch. Radio, dirijor Florian Economu;
12 years ago
12 years ago
12 years ago